Am avut azi dimineata o discutie cu un om care munceste. Fata de alti oameni, pina acum parea sa-si faca treaba bine. Ieri insa am fost avertizat de un alt om, obisnuit sa-i priveasca pe muncitori in adevar: “Filtrul de cafea este spalat de mintuiala, de multe zile. Cafeaua preparata la acest filtru, pe care o bei din cind in cind dimineata la firma, te otraveste, in loc sa-ti alimenteze sistemul cu substantele de care are nevoie ca sa functioneze cele 8-10 ore petrecute la firma in fiecare zi”. Sa numim personajele “omul muncitor” si “omul sfatuitor”. Pentru mine chiar asta sunt: un om care face curat in firma, deci munceste, iar celalalt un om care imi da sfaturi intelepte de fiecare data cind am o problema de rezolvat sau simt dorinta sa invat ceva nou.

Omul muncitor e tare multumit de cei care stiu cine a fost Caragiale, Creanga, etc. Are dreptate, pina la un punct. Lucrez de foarte multa vreme cu americani, germani, belgieni, chinezi, japonezi chiar. Ma indoiesc ca au habar de Caragiale, Creanga, etc. Pentru mine, oricum nu e important sa stie; mi-e de ajuns ca-si stiu foarte bine meseria si ca atunci cind e nevoie putem purta un dialog normal. Mi-e de ajuns ca atunci cind apare o situatie exceptionala, se descurca sau ne descurcam.

Sa revin la omul muncitor: foarte mindru ca stie cine e Caragiale si trasnaia lui de povestire “Dl. Goe”. Acum trebuie sa gasesc raspunsul la intrebarea “Cum ii atrag eu atentia ca nu spala bine filtrul de cafea?” Daca ii spun direct, se va simti prost. Daca ii spun pe ocolite, s-ar putea sa nu inteleaga sau sa inteleaga cu totul altceva.

Concluzia este: ce ne ajuta ca-i batem la cap pe copii cu Creanga si Caragiale daca nu insistam pe regulile elementare de igiena? Scoala romaneasca a reusit sa cultive in niste oameni un ego bazat pe ideea “Eu stiu cine e Caragiale! Daca ma intreaba pe strada, stiu sa raspund!”; ma indoiesc ca a reusit sa cultive deprinderea de a folosi bideul dupa fiecare vizita la toaleta.

Advertisements